Este important ca părinții să treacă peste frici și stigma asociată tulburărilor mintale. Astfel, solicitați sfatul unui psihiatru copii pentru orice semne, simptome sau preocupări legate de dezvoltarea celor mici, inclusiv în ceea ce privește limbajul, socializarea, vorbirea sau percepția persoanelor, a mediului înconjurător sau a lucrurilor. Dacă astfel de probleme sunt ignorate și nu sunt gestionate eficient, persistă și chiar se pot agrava, afectând calitatea vieții copilului, performanțele sale academice și relațiile cu cei din jur. Sănătatea mintală, emoțională și fizică este importantă la orice vârstă!
Cu ce se ocupă un neuropsihiatru pentru copii?
Un medic neuropsihiatru sau specializat în psihiatrie copii se ocupă de diagnosticarea și tratarea anumitor afecțiuni psihice, psiho-somatice, emoționale sau de comportament la copii. De multe ori, astfel de afecțiuni rămân nediagnosticate în rândul copiilor sau sunt depistate prea târziu, când sunt mai dificil de gestionat. Este important să solicitați sprijinul unui medic specializat în psihiatrie pediatrică dacă observați orice modificări de comportament la copii sau semne care indică anumite tulburări sau probleme psihice, comportamentale sau emoționale.
Cum decurge un consult psihiatric pentru copii?
Consultul dintr-un cabinet psihiatrie copii începe cu anamneza și analiza istoricului medical. Informați medicul cu privire la orice semne sau simptome ați observat în comportamentul sau starea mintală a celui mic. De asemenea, discutați despre orice preocupări aveți cu privire la sănătatea psihică a copilului. Este util să aduceți orice documente medicale care să ajute la stabilirea unui diagnostic corect.
Evaluarea psihiatrică în sine implică mai multe etape, în funcție de semne, simptome sau suspiciuni. Scopul este de a evalua funcțiile psihice – dezvoltarea cognitivă, mintală, emoțională. Pot fi recomandate și o serie de investigații suplimentare, inclusiv analize de laborator, investigații imagistice sau evaluări psihologice.
După stabilirea diagnosticului, medicul va stabili planul de tratament. Acesta poate include psihoterapie, intervenții medicamentoase, intervenții în cadrul familiei, în mediul școlar, schimbări ale stilului de viață și chiar alte terapii suplimentare, cum ar fi logopedia.

